Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane

Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane

Publicat: 18.10.2024

 

antitraficLa 18 octombrie, în lume este marcată Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane, cu scopul de a creşte nivelul de conştientizare a populaţiei asupra acestei forme de crimă organizată.

Traficul de ființe umane este un fenomen complex, abordat din perspectiva criminalității organizate transnaționale, dar și o încălcare gravă a drepturilor omului, ce afectează statele din întreaga lume, inclusiv Republica Moldova, unde exploatarea prin muncă constituie forma predominantă a victimelor traficului de ființe umane.

Potrivit datelor Procuraturii Generale, pe parcursul primelor 9 luni ale anului 2024, a fost pornită urmărirea penală de către organele de drept din Republica Moldova în: 31 de cauze penale privind traficul de ființe umane și 11 cauze penale privind traficul de copii. Totodată, în această perioadă, la nivel național, în cadrul cauzelor penale instrumentate pe infracțiuni de trafic de ființe umane și trafic de copii, au fost identificate 97 de victime, dintre care 81 de persoane adulte (17 femei și 64 de bărbați) și 16 copii (15 fete/1 băiat). Statistica relevă o situație alarmantă: din numărul total al victimelor, copiii (14) au fost supuși exploatării pe teritoriul Republicii Moldova. Mai mult, ca și în anii precedenți, se atestă că principala formă este exploatarea sexuală a copiilor (12 minore), comisă doar în țara noastră și preponderent în mun. Chișinău (prioritar în apartamente închiriate). Aceste cifre subliniază necesitatea unor măsuri prompte și eficace atât din partea organelor de drept, cât și a societății civile. 

Metodele de trafic au evoluat semnificativ, adaptându-se la tehnologiile moderne și la schimbările sociale. Traficanții utilizează din ce în ce mai mult platformele on-line pentru recrutare, exploatare și control al victimelor, se organizează transportul și cazarea acestora, se comunică cu clienții și cu alți făptuitori. Astfel, tehnologia diversifică capacitățile traficanților, permițând exploatarea victimelor pe o scară mai mare, oferind în același timp anonimat și risc redus de identificare.

În ceea ce privește exploatarea în străinătate atât a bărbaților și femeilor, cât și a copiilor, primul pas al traficanților este să le promită salariu atractiv. Ajunși în țara de destinație, aceștia află că trebuie să restituie cheltuielile pentru biletul de călătorie, acte de identitate, cazare, hrană etc. Prin urmare, migranții moldoveni sunt remunerați mizerabil sau lipsiți de orice sursă financiară, ulterior revenind cu dificultate acasă.

Instituțiile abilitate vin cu mai multe recomandări pentru a evita riscul de a deveni victimă a traficului de ființe umane. Persoanele care au o credibilitate scăzută în angajatorii de peste hotare trebuie să contacteze imediat:

În condițiile instabilității regionale de securitate, traficul de persoane şi copii a obținut noi forme și tendințe. Războiul de la hotare creează multe vulnerabilități și aceasta impune o nouă abordare din partea autorităților și partenerilor în prevenirea și combaterea traficului de persoane. Astfel, la 26 septembrie 2023, Guvernul a aprobat Programul pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane pentru anii 2024-2028, în vederea asigurării continuității politicii naționale în domeniul traficului de ființe umane și implementarea ultimelor recomandări ale comitetelor internaționale. Programul derivă din prevederile documentelor de drept internațional în domeniul antitrafic, la care a aderat Republica Moldova.

Ziua europeană pentru combaterea traficului de ființe umane a fost desemnată de către Comisia Europeană, în anul 2007, cu scopul de a crește gradul de conștientizare cu privire la traficul de ființe umane și a schimbului de informații, cunoștințe și bune practici între actorii din domeniu.

Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
usmf
universitate
medicina
trafic de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Comisia Europeană

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii